Descopera Mediasul – II –

Descopera mediasul II (2a)

 

Descriere proiect “Descoperă Mediașul”

 

Data desfășurării: 04 octombrie 2014

A doua ediție a concursului de treasure hunt desfășurat la Mediaș va aduna 9 echipe – câte una din fiecare din cele 9 școli generale din Mediaș. Fiecare echipă va fi formată din 3 elevi din clasele a VII-a. La nivelul fiecărei școli se va desemna echipa participantă după propriile reguli până în data de 01  octombrie 2014 (prin transmiterea numelor, datelor de contact – număr de telefon, adresa de email și data nașterii – ale participanților) și acordul scris al părinților.

Pe baza materialului despre principalele obiective ale Cetății Mediaș, care va fi pus la dispoziție pe site-ul Rotaract Club Mediaș (http://www.rotaractmedias.org), se vor stabili 13 indicii care îi vor purta pe copii prin centrul medieval al cetății – de la un obiectiv la altul – prin descoperirea următorului indiciu la fiecare etapă. Echipele vor pleca la distanță de 5 minute unele față de altele. La fiecare indiciu se va nota timpul de plecare, respectiv de sosire al elevilor, urmând ca la sfârșit echipa cu cel mai mic timp total să fie declarată câștigătoare. (Mai multe detalii despre modul concret de desfășurare a concursului sunt prezentate în Regulament, pe siteul descris mai sus).

 Premii

Se vor acorda 3 premii principale:

Premiul I: diplome și câte o tabletă electronică pentru fiecare membru al echipei câștigătoare;

Premiul II: diplome și câte un mp3-player pentru fiecare membru al echipei;

Premiul III: diplome și câte o umbrelă inscripționată pentru fiecare membru al echipei;

De asemenea, echipa câștigătoare va primi și Cupa „Descoperă Mediașul” – care va putea fi expusă în școala din care provin elevii.

Toți participanții vor primi câte un pachet cu dulciuri.

Public țintă:  27 de elevi din clasele a VII-a de la Școlile Generale din Mediaș.

 

Scop:

Prin acest proiect urmărim să dezvoltăm:

  • Bagajul de cunoștințe despre propriul oraș al generației viitoare;
  • Capacitatea de sinteză și esențializare;
  • Gândirea logică;
  • Spiritul de echipă;
  • Creativitate
  • De asemenea, încurajăm mișcarea în aer liber și spiritul de competiție.
  • Copiii vor cunoaște mai bine aspecte legate de istoria orașului nostru și vor aprecia mai mult frumusețea și bogăția locurilor prin care trec zi de zi.

  

Promovare

Acest eveniment va fi promovat:

Da! Și tu poți să te implici!

Ne poţi contacta, sprijini sau propune proiecte în scopul dezvoltării comunităţii noastre şi chiar a lumii întregi la următoarele adrese de contact:

E-mail: office@rotaractmedias.org

http://www.rotaractmedias.org

http://www.facebook.com/RotaractClubMedias

Președinte Rotaract Club Mediaș

Mandat 2014-2015

OVIDIU MOLDOVAN

Descarca aici
         – ACORDUL PĂRINȚILOR
         – Material informativ “Descopera Mediasul” – editia a II-a – 2014
         – Regulament-proiect “Descopera Mediasul” – editia a II-a – 2014

sigla Rotaract medias7i

 Fie ca cea mai buna școală să câștige cupa Descoperă Mediașul